Ziua Jandarmeriei, sărbătorită la Braşov

Data publicării:
ZIUA JANDARMERIEI BETA

Lord este un ciobănesc german, un câine de urmă, care a făcut senzaţie la spectacolul oferit de jandarmi. Lord a demonstrat în faţa a sute de oameni că este bine antrenat şi sare în orice moment în apărarea oamenilor.

"Misiunile cele mai dificile din punctul meu de vedere sunt cele de căutare, în teren decshis, că necesită mult timp în teritoriul respectiv şi prin diferite condiţii meteorologice grele prin care trece şi câinele şi eu", povesteşte Ovidiu Olaru, jandarmul care lucrează cu Lord.

Dar nu doar câinii au fost cei care au tăiat răsuflarea publicului. Jandarmii braşoveni au demonstrat că ştiu să facă faţă oricărei situaţii.

Anul trecut, jandarmii braşoveni au participat la zeci de misiuni în tot judeţul .

"În ultima perioadă, o activitate destul de sensibilă a fost organizarea acelor mitinguri împotriva acţiunii de exploatare de la Roşia Montană", a spus  Eugen Pop - şeful Inspectoratului de Jandarmi Braşov.

Pe 3 aprilie, jandarmii vor împlini 164 de ani de când a fost înfiinţată instituţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri