40% dintre copiii cu ADHD nu termină liceul 

Data publicării:
elev scrie

Mama Anei, o tânără elevă în vârstă de 18 ani, îşi aduce şi acum aminte de chinul prin care fata ei a trecut în şcoală. A trebuit să o mute de la o unitate de învăţământ la alta, pentru că nu se putea adapta din cauza afecţiunii. Nici profesorii, nici colegii nu au ajutat-o să se integreze.

"A fost foarte greu, mi-a povestit foarte târziu, că într-o zi, colegii de la o şcoală privată unde a fost au aruncat cu pietre după ea, mi s-a rupt sufletul, am mutat-o din clasa a II-a într-a treia la altă şcoală şi acolo acelaşi lucru. Până am mers la şcoală, toată lumea îmi spunea ce copil deştept e şi dintr-o dată s-a transformat în proasta clasei, au izolat-o copiii şi ea s-a autoizolat", povesteşte un părinte.

Majoritatea copiilor cu ADHD au un randament scăzut la învăţătură. Psihologii spun că este foarte important ca diagnosticul să fie pus cât mai din timp.

"Mare parte din problemele pe care le au aceşti copiii cu ADHD ţin nu atât de ADHD-ul în sine, cât de metodele educative problematice care se folosesc cu aceşti copii şi de felul în care adulţii din jur încearcă să-i corecteze", a explicat psihologul Adela Moldovan.

Mama Anei speră acum că sprijinul unui meditator o va ajuta pe fata ei să-şi ia examenul de bacalaureat anul viitor. "Sper să-şi ia bacalaureatul în aceste condiţii, sigur că ea învaţă şi are un meditator, o persoană care o ajută şi îi sintetizează subiectele şi apoi sper să facă o şcoală în care să lucreze cu copiii."

La nivelul judeţului Cluj, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că profesorii sunt pregătiţi să lucreze cu aceşti copii.

"Marea majoritate a copiilor cu ADHD sunt intergaţi în învăţământul de masă fără niciun fel de probleme. Cadrele didactice au urmat cursuri de formare în acest sens, pentru a lucra cu copiii diagnosticaţi cu ADHD", afirmă Laura Ionescu, inspector şcolar de specialitate în cadrul ISJ Cluj.

Totuşi, cifrele nu arată atât de bine. 40% dintre copiii afectaţi nu reuşesc să termine liceul.

"Pentru că au probleme de învăţare, iar ei trebuie ajutaţi în momentul în care intră în şcoală. În România, nu există un program guvernamental care să identifice din timp copiii cu ADHD, singurul lucru care există este tratamentul medicamentos, decontat de CAS, dar terapie nu există", a declarat Nicoleta Burlacu, psiholog clinician.

Aproximativ 200.000 de copii din România suferă de deficit de atenţie şi hiperactivitate, tulburare de comportament supranumită ADHD. Dintre aceştia, doar 8.000, reprezentând 4%, se regăsesc în evidenţele specialiştilor şi urmează un tratament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri