Sari la conținut

Alpinişti români, nominalizaţi la Pioletul de Aur

Cristina Pogăcean şi Cosmin Andron au plecat plini de ambiţie spre Nepal, având foarte puţine informaţii despre vârful de peste 6.000 de metri pe care aveau să îl escaladeze în premieră. Nu s-au lăsat descurajaţi nici de faptul că au fost nevoiţi să îşi schimbe ruta de ascensiune în ultimul moment.

„Este un vârf de 6.000 de metri ce nu mai fusese urcat, l-am urcat, credem noi, pe o rută estetică şi nu doar noi. Probabil cel mai dificil a fost în prima zi sau începând cu după-masa primei zile, când a fost o furtună, care s-a transformat într-o furtună electrică şi a durat destul de mult şi nu aveam unde să ne adăpostim”, povestește Cosmin Andron.

„Este destul de dificil în comparaţie cu o ascensiune normală, pe o rută comercială, unde vezi, zi de zi, zeci de oameni cu care poţi să discuţi. Pe un traseu normal de obicei găseşti foarte multe informaţii înainte şi poţi să te pregăteşti. Noi am plecat în ascensiune cu o poză”, a adăugat Cristina Pogăcean.

Din mai 2013, pe vârful Gandharva Chuli din Himalaya există un singur traseu de ascensiune, cel românesc.

„Noi am preferat să ne referim la el ca şi traseul românesc. Oriunde mergi în munţii mari din lume este un traseu sloven, un traseu britanic, un traseu francez. Nu sunt atât de multe trasee româneşti şi aşa că e mai bine să îi păstrăm numele ăsta”, a declarat Cosmin Andron.  

Reuşita le-a adus prima nominalizare din istoria României la premiul Pioletul de Aur. O competiţie prestigioasă derulată în Franţa şi care răsplăteşte alpiniştii care au ascensiuni în premieră pe trasee foarte dificile.

„După ce am coborât de pe vârf, Cosmin mi-a spus că putem să avem şanse să fim nominalizaţi. Nici nu vroiam să mă gândesc la aşa ceva. E cel mai important premiu pe care poate să îl primească un alpinist în cariera sa”, a mai spus Cristina Pogăcean.

Numele celor şase finalişti ai competiţiei vor fi cunoscute până la finalul lunii martie

Etichete: himalaya , alpinist , ascensiune , digi24 cluj-napoca , Pioletul de Aur 2014 , Cristina Pogacean , Cosmin Andron

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale