Au început probele scrise ale "Bacalaureatului de toamnă". Peste 500 de absolvenţi au susţinut proba scrisă la limba română în judeţul Cluj

Data publicării:
240815 bac

Candidaţii care au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română spun că subiectele au fost uşoare. Mulţi dintre ei au învăţat toată vara şi speră să obţină măcar o notă de trecere. De la proba de astăzi au lipsit 121 de absolvenţi.

În total, sunt însă mai puţini candidaţi înscrişi la "Bacalaureatul de toamnă" decât anul trecut.

"E logic, faptul că la Cluj rezultatele obţinute în perioada de vară au fost foarte bune, Clujul a fost pe primul loc din ţară. 522 au fost prezenţi la proba de română de astăzi, din cei 643 care s-au înscris iniţial. Sigur, numărul celor înscrişi la examen este mult mai mare, dar o parte dintre ei au luat proba de română din sesiunile trecute", a precizat Valentin Cuibus, inspector şcolar general al ISJ Cluj.

În total, în judeţul Cluj, 1.186 candidaţi s-au înscris la această sesiune a Bacalaureatului. Aproape 400 dintre ei sunt din promoţiile anterioare şi au mai susţinut examenul cel puţin o dată.

Probele se încheie în 28 august, iar primele rezultate vor fi afişate în 1 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri