Autostrăzile din România, pericol public

Data publicării:
autostrada-1

Traficul s-a deschis pe autostrada Orăștie-Sibiu, iar șoferii își iau adio de la variantele ocolitoare. Însă la o zi de la inaugurarea cu fast, problemele au început să apară.

În cazul unui accident grav, şoferii nu pot folosit telefoanele SOS amplasate pe autostradă, din cauză că nu funcționează. De asemenea, în anumite zone ale autostrăzii, gardul de protecție împotriva animalelor nu a fost montat corespunzător, astfel că acestea pot ajunge pe șosea. Mai mult, pe autostradă nu există nici toalete publice, nici benzinării.

Mai bine de doi ani s-a lucrat la autostrada Orăștie - Sibiu, care a înghițit peste 400 de milioane de euro. Șoseaua a fost, totuși, inaugurată cu 8 luni întârziere.

Proiectul are patru tronsoane, însă doar trei au fost deschise circulației. Pentru ultimii 20 de kilometri ai șoselei, autoritățile au dat termen anul viitor, fără a specifica o dată exactă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri