Avionul Cluj - Bucureşti a ratat decolarea

Data publicării:
200114 avion ratat decolarea

Pasagerii au fost debarcaţi de urgenţă şi numai o parte dintre ei au fost preluaţi de un alt avion, care avea ca destinaţie Otopeniul. Călătorii s-au speriat în momentul în care avionul a derapat.

"Pe la jumătatea pistei a frânat brusc. Avionul s-a dezechilibrat și până la urmă a reușit să oprească la timp, înainte să ajungem în Someș", a povestit unul dintre pasageri.

"Stewardesa a strigat "Band down, band down". Într-un final, s-a oprit și asta a fost tot, ne-a debarcat. Au zis de ceva defecțiune la motorul drept", a relatat altul.

Numai 23 dintre pasageri au avut noroc să găsească locuri libere în următoarea cursă spre capitală. Cei care nu au mai găsit locuri, nu au avut de ales decât să aştepte zborurile următoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri