Bal pentru Institutul Inimii din Cluj-Napoca

Data publicării:
250214 institutul inimii

Una dintre variante se referă la organizarea unui bal de caritate, prin care unitatea sanitară speră să obţină suficienţi bani, pentru echipamentele medicale de care are nevoie urgentă.

Printre echipamentele medicale de strictă necesitate se numără două ecografe de înaltă performanţă, un aparat de circulaţie extracorporeală, unul de radiodiagnostic digital, precum şi unul de dializă renală. La acestea se mai adaugă un angiograf, după ce în urmă cu 3 ani, unul dintre cele două aparate s-a defectat. Un astfel de aparat costă peste 500.000 de euro, susţin reprezentanţii institutului clujean.

,, Suntem singura instituţie din ţară care asigură urgenţele în infarctul miocardic acut 24 de ore din 24, 7 zile din săptămână, astfel încât, la angiograf, fluxul este continuu, zi şi noapte se lucrează cu el, iar un astfel de aparat poate să reziste până se consumă tubul cinescopic şi atunci trebuie înlocuit. Fără un astfel de aparat, noi nu putem să funcţionăm'', spune managerul institutului, Adrian Molnar.

Prin organizarea balului caritabil, reprezentanţii institutului speră să obţină şi o trusă de chirurgie cardiacă minim-invazivă.
Echipamentele necesare institutului clujean se ridică la peste 1,5 milioane de euro. Balul caritabil va avea loc în 21 martie, iar taxa de participare pentru cei care vor să ajute institutul este de 450 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri