Balul Inimii la Cluj-Napoca

Data publicării:
170314 BALUL INIMII

"Dacă în anii '97 ajunsesem să fim foarte aproape de performanţele şi de modul de al lucra a celor din vest, prin lipsa unei finanţări adecvate a sistemului, nu numai a institutului, ci a sistemului medical în sine, lucrurile au stagnat, iar acum ne aflăm din nou la o diferenţă apreciabilă faţă de ceea ce se face în alte ţări", a declarat Sorin Literat, medic primar cardiolog la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

"Noi toţi chirurgii am fost la specializări în străinătate, în Statele Unite, în Italia etc. Toţi avem una sau mai multe specializări şi mai multe perioade de specializare în domeniile în care activăm, aşa încât este greu. Formarea acestei echipe a durat, zic eu, cel puţin 10 ani", a spus Manuel Chira, chirurg cardiovascular pediatru.

Acum, institutul clujean organizează în premieră un bal de caritate, pentru echipamentele de care duce lipsă.

"Acest gen de baluri de caritate, de evenimente prin care să se strângă fonduri, este ceva obişnuit în Occident, în Statele Unite. Tot timpul am văzut astfel de evenimente prin spitalele prin care am trecut", a spus Adrian Molnar, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca.

Aşa că managerul s-a gândit să implementeze şi aici această practică. Printre echipamentele medicale de strictă necesitate se numără două ecografe de înaltă performanţă, un aparat de circulaţie extracorporală, unul de radiodiagnostic digital, precum şi unul de dializă renală. La acestea se mai adaugă un angiograf, după ce, în urmă cu 3 ani, unul dintre cele două aparate s-a defectat.

Echipamentele necesare institutului clujean se ridică la peste 1,5 milioane de euro. Balul caritabil va avea loc în 21 martie, iar taxa de participare pentru cei care vor să ajute spitalul este de 450 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri