Cardurile pot dăuna transplantului

Data publicării:
card de sanatate-1

Rodica Mureșan are 45 de ani și este din Bistrița. În urma unui tratament, ambii rinichi ai femeii au cedat, iar ea a devenit dependentă de dializă. Vestea că va primi un rinichi a pus capăt unei perioade de suferinţe.

"Foarte importantă e viața omului, e o șansă la viață. Pentru mine, cel puțin, a fost foarte important, dializa fiind de neacceptat", a afirmat femeia.

Reprezentanţii Agenţiei de Transplant spun că activitatea din acest domeniu va fi îngreunată, dacă nu se va exclude rubrica privind consimţământul pacientului pentru donarea de organe de pe noile carduri de sănătate.

"Pacientul care nu are toate cunoștințele, se duce la medicul de familie, optează pentru da, vreau să fiu donator și dacă se ajunge în situația în care este în moarte cerebrală și coordonatorul de tranplant recoltează organele pentru că pe card este bifat d, familia vine și spune de ce ați recoltat organele, că în lege spune foarte clar că trebuie să informați familia, iar noi nu suntem de acord", a explicat Dan Luscalov, coordonator regional de transplant.

Mai mult, specialiştii în transplant spun că medicii de familie, cei care completează rubricile din cardurile de sănătate, nu au pregătirea necesară pentru a le explica oamenilor ce înseamnă donarea de organe.

"Medicii de familie nu au pregătire specială legată de trasplant. În mod normal, un pacient are de optat pentru a răspunde da sau nu, iar această opțiune trebuie să se valideze în condiții de cunoștință deplină. Pacientul trebuie să aibă toate informațiile pentru a lua decizia corectă", a mai afirmat  Dan Luscalov.

Medicii de familie sunt de aceași părere.

"Noi, ca medici de familie, putem consilia pacienții pe probleme de sănătate, ceea ce facem în fiecare zi, dar nu putem decide în locul pacientului. Practic, ar trebui să fie o persoană bine informată, care cunoaște exact rolul acestui capitol de donare de organe și să se ia o decizie în cunoștință de cauză", este părerea medicului de familie Emiliana Costiug.

"Medicul de familie e medicul de familie și atât. Ar trebui să fie un specialist, care să spună dacă poți să donezi sa nu sau dacă vrei sau nu", crede un clujean.

"Cred că medicul de familie ar trebui să o pună, pentru că este primul care are contact cu pacientul într-un mod regulat și este primul medic la care pacientul se poate adresa cel mai ușor", este de părere o clujeancă.

Medicii cred că rolulul cardului de sănătate ar trebui să fie doar de validare a calităţii de asigurat. În România, au fost tipărite peste 10 milioane de carduri, care au costat 173 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri