Centru de informare turistică la Sebeş, finanţat cu fonduri europene

Data publicării:
SEBES

Din fonduri europene, Primăria va înfiinţa un centru de informare turistică, prin care se va promova zona istorică a orașului, dar unde se vor şi vinde pachete turistice. Cel de-al doilea proiect prevede deschiderea unei minitipografii, unde vor fi tipărite materialele de promovare a oraşului.

"Valoarea întregului proiect se cifrează la puţin peste un milion de euro. Solicitantul acestui proiect este Primăria Municipiului Sebeş, iar din cadrul proiectului mai fac parte două ONG-uri din Cluj", a precizat Alexandra Dăncilă, primarul localităţii Sebeş.

Cele 20 de locuri de muncă nou create vor fi ocupate de persoane defavorizate, pentru care vor fi organizate cursuri de pregătire înainte de angajare.

"Suntem în perioada depunerii actelor pentru ridicarea clauzei suspesive, urmând ca începând cu luna februarie, să se demareze toate procedurile de achiziţie a bunurilor şi a serviciilor existente în proiect, precum şi organizarea de cursuri pentru persoanele care vor fi angajate în aceste întreprinderi sociale", a precizat Ionela Maxim, manager de proiect.

Autorităţile speră să deschidă cele două întreprinderi până în luna martie.

În Sebeş sunt multe obiective care merită vizitate de turişti.

"În ceea ce priveşte Sebeşul de foarte mare impotanţă, pe lângă Fortificaţia cu cele 5 turnuri, ar fi Biserica Evanghelică, o bijuterie în stil romanic şi gotic (...) Casa Zapolya şi actualul sediu al Muzeului Municipal Sebeş", a afirmat muzeograful Radu Totoianu.

Proiectele trebuie implementate până la sfârşitul acestui an. Primăria va asigura bani pentru funcţionarea celor două întreprinderi şi în primele şapte luni ale anului viitor, după care acestea trebuie să se autofinanţeze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Femeie din Ploiești, descoperită moartă în apartament. Vecinii nu o mai văzuseră de patru ani și credeau că e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Când a realizat URSS că a pierdut Războiul Rece. Momentul în care doctrina sovietică s-a prăbușit în deșert
Newsweek
2.000 lei pensie, după 35 ani munciți și 5.000 lei ultima leafă. Cum află pensionarul dacă calculul e corect?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online