Chirii, pe telefonul mobil

Data publicării:
aplicatie telefon

Lucian a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare cu 6 ani în urmă şi are deja experiență în domeniul programării. Ideea aplicaţiei i-a venit după ce a întâmpinat chiar el dificultăţi atunci când şi-a căutat o chirie.

"Am fost am văzut un apartament după programul de lucru, nu mi-a plăcut, şi nemaivrând să mă duc până acasă să mă uit ce chirii se găsesc pe internet, am scos telefonul să vedem dacă nu găsesc o aplicaţie care să îmi arate ce chirii sunt pe zonă. Nu era şi am zis că o fac eu", povesteşte tânărul.

A creat aplicaţia din economiile pe care le-a strâns pe când era angajat la o companie de software. După un an de muncă, aceasta poate fi accesată de toţi cei aflaţi în căutarea unei chirii. La fel de accesibilă poate fi şi proprietarilor de apartamente.

"Mi se pare mult mai uşor, pentru că toţi studenţii folosesc mai nou smartphone-uri, aşa că, cu siguranţă o să fie mult mai uşor şi mai accesibil pentru tineri în general", crede o tânără. 

"Am stat aproximativ 3 ore într-o zi să-mi caut ceva chirii şi nu am găsit nimic într-o zonă foarte apropiată mie, doar la distanţă de câţiva zeci de kilometri. Dacă aveam o aplicaţie de genul pe telefon, cred că mi-era mai bine", a afirmat alta.

Tânărul doreşte ca, pe viitor, aplicaţia să poată fi folosită şi pentru cazare în regim hotelier, atât în Cluj cât și în București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri