Clujul va avea o sală polivalentă high-tech

Data publicării:
sala polivalenta 1

Sala polivalentă din Cluj-Napoca va avea o capacitate de 7.000 de locuri. Printr-o gradenă retractabilă însă, aici vor încăpea până la 10.000 de spectatori.

"Clujul va avea cea mai mare şi modernă sală polivalentă din România. Va avea un cub video exact ca marile săli de competiţie sportivă sau de spectacole", a precizat primarul Emil Boc.

Unică în România, faţada translucidă va fi punctul de atracţie al construcţiei de 20 de milioane de euro. Realizată din trei straturi de policarbonat, aceasta va reflecta atât lumina interioră, cât şi cea exterioară.

"În momentul în care vor fi evenimente aici şi sala va fi luminată din interior. Lumina va trece prin transluciditatea faţadelor şi toată sala va deveni un obiect la scara oraşului, care celebrează un eveniment", a explicat arhitectul Şerban Ţigănaş.

Sala va fi dotată şi cu un sistem electronic de numărare a spectatorilor. "Instalaţiile sălii reacţionează la numărul de spectatori, respectiv ventilaţia, schimburile de aer. Sistemul de management al instalaţiilor numără de fapt publicul şi e o formulă de a te adapta", a mai precizat acesta.

"Funcţională în toţi parametrii credem, după toate testele de climatizare, de sonorizare, de curent, de tot ce înseamnă securitate, incendiu, credem că la începutul - jumătatea lunii octombrie, ea va fi dată publicului", a afirmat Ovidiu Cristea, reprezentant al firmei constructoare.

Sala polivalentă va fi inaugurată în 31 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...