Copil abuzat sexual timp de trei ani

Data publicării:
politie salaj

Totul a început in vara anului 2011. Copilul, care avea atunci doar 11 ani, a fost obligat de sora lui şi de soţul acesteia să cerşească pe străzile din Şimleu Silvaniei. Astfel, într-o zi, băiatul a fost acostat de cetățeanul neamț, care l-a ademenit cu bani şi haine şi apoi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale.

Sora copilului şi soţul acesteia au început să îl şantajeze pe cetăţeanul neamţ şi au primit în nenumărate rânduri de la acesta sume de bani cuprinse între 100 şi 1.000 de lei.

Timp de trei ani, neamțul l-a abuzat sexual pe minor, la fiecare vizită pe care o făcea în România. Ofiţerii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT Sălaj au început cercetările în acest caz în urmă cu 2 luni, iar bărbatul este arestat preventiv acum.

"Cetățeanul german fiind cercetat pentru întreţinere de relaţii sexuale cu minori, iar cumnatul victimei, pentru trafic de minori. Şi faţă de sora victimei s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar", a declarat Tincuța Domuța, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj.

Copilul a fost preluat in regim de urgentă de Direcţia pentru Protecția Copilului Sălaj şi este supus unor evaluări psihologice.

"Este destul de bulversat, nu conștientizează ce i s-a întâmplat, nu realizează că i s-a întâmplat. Psihologul va încerca treptat să lucreze cu el, să-l conștientizeze, să sperăm că va şi reuși. Având în vedere durata mare a abuzului, va fi foarte-foarte greu", a spus Violeta Milaș, director executiv al DGASPC Sălaj.

Procurorii DIICOT spun că neamţul ar fi încercat să îl înfieze pe copil. De altfel, străinul a mai adoptat un băiat din Sălaj în anul 1990. Şase ani mai târziu el a fost cercetat de autoritățile germane pentru relatii sexuale cu minori, iar in 2003 pentru distribuirea de materiale pornografice cu minori. Acum, pentru fapta sa cetățeanul german riscă până la 7 ani de închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri