Crucea sfinţită de Papă a ajuns la Cluj-Napoca

Data publicării:
procesiune tineri catolici

De când a fost sfinţită pentru prima dată, în anul 1984, de către Sfântul Ioan Paul al II-lea Papă al Romei, crucea a cutreierat toată lumea.

"Sfântul Părinte a avut această intuiţie, această iluminiare din partea Duhului Sfânt de a dărui această cruce tinerilor. Le-a dat această cruce cu o misiune: să meargă, să o poarte în întreaga lume şi să îl vestească pe Cristos", a afirmat Cristian Sabău, protpop de Cluj.

"E foarte important pentru noi să venerăm aceste simboluri ale întâlnirii tinerilor. Acestea sunt purtate de tineri în întreaga lume şi cred că e şi pentru noi o mare ocazie că le avem aici", a spus unul dintre participanţi.

Drumul crucii în România se va încheia după ce va ajunge în bisericile catolice din Satu Mare şi Baia-Mare.

"Pe data de 1 noiembrie vom încredinţa această cruce şi această icoană tinerilor din Ungaria, urmând ca încă pentru câteva săptămâni să fie în Cehia, după care se întoarce în Polonia, unde va sta până în 2016, când va fi Întâlnirea Mondială a Tineretului", a spus Felix Roca, părinte la Dieceza de Iaşi.

Crucea tineretului şi Icoana Maicii Domnului au fost aduse pentru a doua oară în România. Obiectele sfinte au ajuns la Cluj din Republica Moldova, de la Chişinău.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri