Daruri pentru tinerii însurăţei

Data publicării:
daruri insuratei-1

14 perechi de tineri căsătoriţi s-au reunit în curtea bisericii din sat. Îmbrăcată în costum popular, fiecare pereche a avut în faţă o masă frumos aranjată, cu cozonaci, ouă roşii, prăjituri, dar şi flori. Tinerii căsătoriţi au primit binecuvântarea de la preoţii satului, iar naşii, rudele şi prietenii le-au făcut daruri cu cele necesare  în gospodărie.

"La acest obicei vin tinerii căsătoriţi între Paştele 2013 şi Paştele 2014 şi toţi cei care n-au putut să meargă la nuntă au ocazia să vină să le facă cadouri şi în special vase, pentru că vasul era foarte important în comunitatea de crescători de animale", a precizat Marius Moga Sr., referent cultural.

Obiceiul dăinuie încă din anul 1.800, însă a fost întrerupt pentru câţiva ani. 

"Lumea chiar vrea să vină şi ne bucurăm foarte mult de acest fapt. În 2008, când am reluat acest obicei, au foat 7 cupluri, acum în 2014 avem 14 şi sperăm ca la anu' să fie şi mai mulţi", a spus Constantin Junar, primarul localităţii.

La final, toţi participanţii au închinat cu pahar cu vin cu tinerii căsătoriţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri