Deţinutul evadat, de negăsit. Poliţiştii au instituit filtre la toate ieșirile din Cluj-Napoca

Data publicării:
CAUTARI DETINUT

Căutări au avut loc și în Turda. Zeci de polițiști și jandarmi au verificat mai multe locuințe părăsite.

"(De ce credeți că au venit aici în zona asta?) Probabil s-o fi ascuns aici", a spus un localnic.

"Eu am venit după țigări și am văzut aici Poliția, am întrebat ce se întâmplă, au venit mascații, au venit ... nu știu pe ce fugar îl caută. Eu am văzut pe internet", a spus un alt bărbat.

Căutările au continuat pe raza județului, în special în Cluj-Napoca. La toate ieșirile din oraş au fost instituite filtre. Polițiștii au oprit mai multe mașini pe care le-au verificat și le-au arătat șoferilor fotografia bărbatului.

"Căutăm o persoană urmărită. Vă prezentăm fotografia acestuia. În cazul în care aveți detalii, vă rugăm să apelați numărul unic pentru apelul de urgență 112. Cu orice detalii ne puteți ajuta, vă rugăm mult", le-au spus aceştia celor opriţi în trafic.

Bărbatul căutat de polițiști se numește Alexandru Cristian Bartuș, are 32 de ani, 1,80 m înălțime și a fost arestat preventiv pentru furt. În 2004, bărbatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare în Franța, după o tâhărie urmată de moartea victimei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri