Sari la conținut

Drumuri făcute din economii

Modernizarea liniei de tramvai, restaurarea Parcului Central şi reabilitarea drumurilor din zona industrială sunt doar câteva dintre proiectele europene în cazul cărora investiţiile au fost mai mici decât sumele primite de la Uniunea Europeană. Cu acordul Ministerului Dezvolării Regionale, cele aproape 20 de milioane de lei rămase vor fi folosite pentru alte două proiecte, pentru care, altfel, autorităţile locale nu ar fi avut fondurile necesare.

"Am decis ca aceşti bani să fie investiţi în realizarea unor drumuri. E vorba de drumul Lombului, care va asigura accesul către Cluj IT City. Este zona în care dorim să extindem partea de dezvoltare economică a Clujului", a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Planul autorităţilor este să construiască un drum cu o lungime de aproape 2 km, cu patru benzi de circulaţie, care va duce la „oraşul viitorului". Noua arteră va porni de la intrarea în viitorul centru IT şi se va intersecta cu şoseaua care leagă zona industrială de centrul oraşului.

17 milioane de lei se vor investi în strada ce va asigura accesul spre incubatorul de afaceri pentru tineri şi spre centrul cu studiouri de film şi ateliere de creaţie, aflate în construcţie.

Al doilea drum pentru care autorităţile au economisit bani le oferă şoferilor o variantă ocolitoare a Clujului prin pădurea Făget. Drumul acoperit cu plăci de beton, asfaltat parţial şi plombat din loc în loc nu a a vut parte niciodată de o reabilitare completă, deşi şoşeaua a fost construită în urmă cu mai bine de 10 ani.

Lucrările ce vor aduce un nou strat de asfalt au fost estimate la 2,5 milioane de lei şi ar urma să înceapă în acest an. Şoferilor nu le vine să creadă că drumul va fi, în sfârşit, reparat.

"Drumul ăsta a fost cu probleme întotdeauna şi eu de când ştiu, de ani buni de zile, reparat aşa mă rog, parţial, cârpit cum ar veni. În rest, se poate merge, dar îi destul de horror", a spus unul dintre ei.

"Păi îi foarte rău, cum să fie. Deci îi dezastru, partea cât ţine de municipiul Cluj îi dezastru, ce aparţine de Consiliul Judeţean îi făcut. Nu numai că sunt gropi, dar îi denivelat şi îi rupt betonul în foarte multe locuri", a spus altul.

În total, în perioada de finanţare 2009 - 2014, autorităţile locale din Cluj-Napoca au accesat fonduri europene în valoare de 88 de milioane de euro.

Etichete: bani europeni , proiecte europene , reabilitare drum , constructie drum , drum Lomb , drum Faget

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale