Examen de admitere la facultăţile UBB

Data publicării:
ADMITERE UBB

Admiterea la cea mai mare universitatea din Transilvania va începe pe 14 iulie cu înscrierea candidaţilor. Aceştia vor putea opta pentru 249 de specializări, în cadrul celor 21 de facultăţi care funcţionează la Universitatea Babeş-Bolyai. Absolvenţii pot alege şi ei dintre 204 programe de masterat.

"Pentru a păstra calitatea, am propus o metodă de verificare la fiecare specializare, atât la licenţă, cât şi la masterat. Astfel, la cele 21 de facultăţi pe care le avem, o să avem probă efectivă la 14, deci aici, aceste probe constau în teste scrise, teste grilă şi probe specifice, de exemplu la Teatru", a declarat conf. univ. dr. Anna Soos, prorector UBB.

La admiterea din 2014, UBB a introdus cinci specializări noi la nivel de licenţă. La una dintre ele, informatica în limba germană, vor preda profesori aduşi special de la universităţi din Germania.

"Noi am cerut un număr de 30 de locuri, 30 de poziţii care includ atât cele bugetate, cât şi cele cu taxă. Sunt specializări extrem căutate, piaţa cere cel puţin în următorii an 10-15 ani un număr important de programatori, de informaticini", a explicat prof. univ. Dr. Adrian Pretuşel, decanul Facultății de Matematică şi Informatică.

Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai a dat asigurări că taxele de şcolarizare nu vor creşte faţă de anul universitar 2013 - 2014. Acestea sunt cuprinse în prezent între 2.000 şi 5.500 de lei, în funcţie de facultate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Serie de crime misterioase în Bulgaria. Trei persoane suspectate de crimă au fost găsite moarte. Un ONG care...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât câștigă Bad Bunny din muzică. Detalii despre averea superstarului latino
Film Now
Staruri la Berlinala 2026. Pamela Anderson şi Channing Tatum, pe lista invitaților. Michelle Yeoh va primi...
Adevarul
Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi...
Newsweek
O decizie a guvernului scade pensiile tuturor românilor. Stagiul de cotizare va fi mai mic. Experții confirmă
Digi FM
Așa era înainte de primul tatuaj, acum are peste 600 de desene pe corp. Cum arată Fata Dragon, tânăra care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Jamie Lee Curtis a învins dependența de droguri și alcool acum 27 de ani. Vedeta face dezvăluiri despre...
UTV
Bad Bunny a transformat pauza Super Bowl într-un omagiu pentru Puerto Rico. Donald Trump a spus că show-ul a...