Expoziţie de afişe comuniste

Data publicării:
afise comuniste

Afișele au fost făcute de studenţi ai institutului de artă de la acea vreme şi au fost realizate sub atenta supraveghere a tovarăşilor din structura de propagandă a Partidului Comunist.

"Veţi putea urmări versiuni care mai de care mai surprinzătoare, referitoare la sărbătorile importante, celebrate de partid, cum este şi sărbătoarea de 1 Mai sau înfiinţarea UTC-ului sau ASCR-ului, mai mult, denumiri explicate pe larg prin conţinutul şi structura afişului", a precizat Dan Breaz, curator la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

"De publicitate nu era nevoie în anii aceia, singura formă în care puteam exersa publicitatea era afişul politic. Imaginaţi-vă că aceste afişe au fost făcute în nişte ani când nu existau modele", a declarat Ioan Horvath-Bugnariu, fost șef al secției de grafică.

Expoziţia a atras în primul rând tinerii.

"O societate şi o parte din lume, pe care eu nu am prins-o şi nu neapărat mi-o doresc. Mi-a plăcut lucrarea cu bomba din care ieşeau flori, ironie la ideea că pacea e făcuta prin forţă şi război", a declarat unul dintre vizitatorii expoziţiei.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca până în 11 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri