Fostul şef regional al ISCTR Cluj, Rareş Pop, rămâne în arest

Data publicării:
rares pop-1

"Nu comentez, dar prea multe acuzaţii… În afară de abuz în serviciu, restul sunt poveşti", a spus fostul şef al ISCTR Cluj, după ce a aflat decizia judecătorilor.

Rareş Pop a fost audiat mai bine de şapte ore de judecătorii Curţii de Apel Cluj. Magistraţii au decis meţinerea arestului preventiv pentru şeful ISCTR, dar şi reţinerea pentru 30 de zile a coordonatorului Biroului judeţean Cluj al Inspectoratului pentru Controlul Traficului.

"A durat destul de mult, pentru că a dat o declaraţie amplă, în care i s-au solicitat explicaţii, adică dânsul mai exact a dorit să dea explicaţii ample cu privire la fiecare act material, cum ar fi acuzaţia de abuz, ce conţine 42 de acte materiale", a declarat Tiberiu Ban, avocatul apărării.

Deşi fostul şef de la Control în Trafic a recunoscut unele fapte de abuz în serviciu, avocaţii acestuia susţin că acuzaţiile nu sunt bine fondate.

"A motivat că în anumite situaţii, cum ar fi această acuzaţie de şantaj, a intervenit în privinţa unui autovehicul aparţinând şcolii din Bistra, caz în care i s-a aplicat o amendă de 9.000 de lei şcolii, pentru că nu avea tahograf şi limitator de viteză. Este o maşină de peste 20 de ani vechime şi nu cred că prindea mai mult de 50 de kilometri pe oră, ce limitator de 100", a mai spus avocatul.

Rareş Pop a fost arestat prevenitiv pentru 30 zile în data de 5 iunie. Acesta este acuzat de mai multe infracţiuni de corupţie, între care luare de mită, şantaj, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Decizia dată de Curtea de Apel Cluj este definitivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...