Fotbal. Dinamo - Universitatea Cluj, meciul finilor

Data publicării:
FOTBAL DINAMO U CLUJ

Dacă "studenţii" vin după victoria categorică de la Piatra Neamţ, 6-0, "câinii roşii" au moralul afectat după înfrângerea ruşinoasă de la Giurgiu, 1-6 cu Astra.

"Întâlnim un adversar, în primul rând, rănit în orgoliu, pentru că vin după acea usturătoare înfrângere şi ştim foarte bine ce înseamnă un animal rănit. Suntem siguri că nu va fi un meci uşor. Însă, cu toate acestea, am încredere în echipa mea şi vrem să repetăm evoluţia bună pe care am avut-o în ultimele meciuri", a afirmat antrenorul George Ogăraru.

În campionat, Dinamo s-a impus la Cluj cu 3-2. Atunci, pe băncile tehnice ale celor două echipe se aflau alţi antrenori, Mihai Teja şi Flavius Stoican. Pe antrenorii actuali ai celor două formaţii, Ogăraru şi Dănciulescu, îi leagă ceva mai mult decât o prietenie. 

"Avem amândoi acelaşi naş. Ne întâlnim într-o confruntare directă, am fost şi colegi, însă acum suntem amândoi pe aceeaşi nişă şi ne întâlnim ca adversari. Vă daţi seama că ne dorim fiecare dintre noi să câştige. Eu, puţin mai mult decât el", a mai spus tehnicianul.

Marius Lăcătuş este naşul de cununie al celor doi antrenori ce se luptă pentru un loc în careul de aşi al Cupei Ligii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri