Fotbal. Gregory Tade a intrat în istoria clubului din Gruia. Cu 15 goluri, fotbalistul este cel mai bun marcator al CFR-ului din ultimii 41 de ani

Data publicării:
TADE

Cu "dubla" reuşită duminică în partida cu FC Botoşani, ivorianul a ajuns la 15 goluri în acest sezon şi l-a depăşit în clasament pe fundaşul Bogdan Mitrea, de la FC Viitorul.

"Când ne-am întors în februarie, nu am înscris atât cât mi-aș fi dorit. Acum mai sunt doar 3 meciuri, trebuie să mă asigur că voi fi golgheter, pentru că e ceea ce îți dorești ca atacant, iar anul ăsta sper să obțin asta", a spus jucătorul.

Acesta a intrat în topul select al celor mai prolifici atacanţi din istoria "feroviarilor". I-a depăşit deja la goluri marcate într-un sezon pe Fabbiani, Yssouf Kone, Lacina Traore, Pantelis Kapetanos, unii dintre cei mai scumpi jucători din istoria clubului.

"Voi face tot ce pot, pentru a nu fi uitat de acest club. Așa că dacă pot să devin golgheter-ul campionatului și să scriu istorie, o voi face", a promis fotbalistul.

Forma bună l-a adus pe Tade în atenţia Stelei. Finanţatorul "roş-albaştrilor", George Becali, a declarat deja că ivorianul se află în capul listei de achiziţii din vară. Golgheterul Ligii 1 mai are un an de contract cu CFR Cluj.

"Toată lumea caută atacanți. Ceea ce a spus e o apreciere pentru mine. E un club atât de mare! La început, nu am crezut când îmi spunea toată lumea. E o mare onoare, dar nu e decizia mea de a pleca sau de a rămâne, va fi a clubului", a mai spus Gregory Tade.

CFR Cluj nu a mai avut un golgheter în Liga 1 de mai bine de 40 de ani. În sezonul 1973-1974, Mihai Adam reuşea 23 de goluri şi devenea principalul marcator al României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
O școală din Italia s-a redeschis după 20 de ani: un singur copil înscris. Povestea neobișnuită din insula...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Lady Gaga a devenit mamă! Cine este logodnicul ei și ce spunea artista despre maternitate
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță