Fotbal. Ionuţ Larie, revelaţia din defensiva CFR Cluj

Data publicării:
ionut larie cfr cluj

Fundaşul a răspuns aşteptărilor şi de la începutul sezonului e titular incontestabil în centrul defensivei, alături de Ionuţ Rada.

"Ionuţ este un băiat super, mă ajută foarte mult. Vorbeşte cu mine mereu, îmi dă încredere şi cred că a avut şi el un rol în a mă adapta mai repede la această echipă", a declarat fotbalistul.

După plecarea fostului căpitan Cadu, Vasile Miriuţă l-a numit principal executant al loviturilor de la 11 m. Fundaşul de 27 de ani nu a confirmat însă din această postură: a ratat primul penalty în tricoul feroviarilor chiar în prima etapă, cu Ceahlăul Piatra Neamţ.

"M-a văzut la Viitorul, că acolo am bătut două penalty-uri foarte bune şi decisive şi m-a văzut de acolo şi a zis să le bat eu. Dar, am greşit, asta e. Nu se va mai întâmpla. Nu mai bat de acuma, mă las. Să bată atacanţii", a spus Ionuţ Larie. 

În ultimul meci pierdut acasă, 0-1 cu Steaua Bucureşti, stopper-ul a ajuns chiar şi în atacul CFR-ului.

"Atacant am mai fost folosit şi la Viitorul pe final de meciuri, la fel. Nu prea e postul meu acolo, dar la nevoie, joc orice", a mai afirmat acesta.

În următoarea etapă, CFR Cluj întâlneşte Viitorul, echipă la care Ionuţ Larie a petrecut patru sezoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
Eva Mendes a împlinit 52 de ani, iar Ryan Gosling i-a pregătit o surpriză uriașă. „S-ar putea să mă găsiți în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elvis Presley, de la celebritate absolută la decădere. Ce ar fi produs „prăbușirea” lui: „I-a fost greu să...
Film Now
Cillian Murphy și-a dorit un actor anume în rolul fiului personajului său, în filmul „Peaky Blinders”: El...
Adevarul
Cum l-a atras Israelul pe Ali Khamenei într-o capcană mortală. Dezvăluiri din culisele asasinării...
Newsweek
Peste 30 de ani de muncă și o pensie care abia îi ajunge pentru facturi. Poate pensionarul cumpăra vechime?
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Daniel, fiul lui Liam Neeson, după ce a fost supus unei intervenții pe cord: Am tras lozul scurt, nu trăiți...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii