Fotbal. Mario Camora, ataşat de Cluj

Data publicării:
CAMORA

"Toată lumea ştie că am 6-7 luni aproape. Sunt mulţi bani şi sper să se rezolve. Dacă e mai bine pentru club să plec, eu plec fără probleme şi cu capul sus. Am lucrat aici, am făcut tot pentru clubul ăsta şi merg liniştit şi cu capul sus", a spus fotbalistul.

De Mario Camora s-au interest în această iarnă echipe din Portugalia şi Ucraina. Dacă situaţia financiară la CFR Cluj nu se va îmbunătăţi în cel mai scurt timp, fotbalistul de 28 de ani va părăsi, cel mai probabil, Liga I.

"Va fi greu să joc aici, la altă echipă din România şi pot să zic şi de ce. Clubul ăsta mi-a dat tot: mi-a dat campionatul, în primul an când am venit, mi-a dat oportunitatea să joc în Champions League. Îmi place foarte mult clubul, îmi place foarte mult oraşul", a explicat Mario Camora.

În lipsa lui Mario Felgueiras, care refuză să se mai întoarcă la Cluj, şi a lui Ionuţ Rada, care a semnat cu Bari, Mario Camora a purtat banderola de căpitan al "feroviarilor" la primul meci de verificare în noul an, cel cu Sănătatea Cluj.

"Toată lumea ştie că noi am avut un vestiar fantastic, când a fost şi Miriuţă, dar acum trebuie să o luăm de la început cu Trică, să îl ajutăm şi pe el. (Crezi că de retrogradare poate fi vorba la CFR Cluj?) Nu... nu cred", a mai spus jucătorul.

Mario Camora a fost integralist în 21 de meciuri pentru CFR Cluj, în prima jumătate a sezonului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri