Fotbal. Victoria renegaţilor

Data publicării:
fotbal cfr cluj

"O victorie foarte importantă, mai ales pentru mine şi cei care am plecat de la CFR. Noi am urmărit cele 3 puncte şi mă bucur că am reuşit să le luăm. Poate ei da, că au fost împrumutaţi, dar au demonstrat astăzi că aveau loc şi în lotul CFR-ului". Gabriel Mureşan, ASA Tg. Mureş

Cel puţin pe Ioan Hora, autorul primului gol al partidei, antrenorul Vasile Miriuţă şi l-ar fi dorit în lotul feroviarilor.

"Ştiţi foarte bine că nu eu i-am lăsat. Eu pe Hora l-am sunat când eram în vacanţă la Budapesta şi i-am spus: vezi că am nevoie de tine. El a venit o săptămână şi a zis că vrea să plece. A fost decizia lui", a afirmat antrenorul Vasile Miriuţă.

La primul meci de la revenire, georgianul Georgi Chanturia nu l-a impresionat pe Miriuţă. Un alt mijlocaş a intrat în colimatorul antrenorului.

"Nu sunt mulţumit de randamentul lui, se vede că e în urmă cu pregătirea fizică. Muniru n-a făcut nimic în primele 20 de minute. A jucat Monroy singur contra doi acolo. Probabil a simţit că-l doare, de aceea nu a putut să joace, nu ştiu", a mai spus antrenorul din Gruia.

Înfrângerea cu ASA Tîrgu Mureş este a doua pentru "feroviari" în acest sezon şi vine după o serie de 6 victorii consecutive în campionat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri