Iarna grea a blocat mii de călători în trenuri

Data publicării:
270114 Mii de calatori blocati in tren

Călătorie de coşmar pentru călătorii CFR care au venit dintre sudul sau estul ţării peste Carpaţi. Aceştia au aşteptat ore întregi atât în gară, la plecare, cât şi pe traseu. Spre exemplu, trenul InterRegio Bucureşti-Satu Mare a avut o întârziere de mai mult de 6 ore. Călătorii ar fi trebuit ca la ora 09.30 să ajungă în gara din Satu Mare. La ora 12.00 însă, trenul abia ajunsese în Cluj-Napoca.

Nu doar zăpada a îngreunat mersul trenurilor, ci şi problemele tehnice. În gara Câmpina, un cablu de înaltă tensiune s-a rupt, fapt ce a întârziat cursele feroviare chiar şi cu 10 ore. Călătorii spun că nu au primit nicio informaţie în legătură cu ceea s-a întâmplat pe traseu.

Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că vor deconta, la cerere, doar valoarea biletelor pentru călătoriile anulate, din perioada 24-27 ianuarie. Mulţi dintre pasagerii din trenurile care au ajuns cu întârziere la destinaţie au anunţat însă că vor face şi ei plângere către compania de transport feroviar, pentru a-şi primi banii de călătorie înapoi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Cine este și cu ce se ocupă Daniel Piersic, mezinul lui Florin Piersic. E stabilit la Viena și are o meserie...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât au crescut fiii lui Ricky Martin! Imagini rare cu gemenii Valentino și Matteo în Argentina
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...