În 2014, Clujul devine şantier

Data publicării:
cluj santier

La şase luni de la surparea podului Traian autorităţile locale vor vota proiectul de reabilitare a principalei legături dintre Piaţa Mihai Viteazu şi strada Traian. Reconstrucţia va dura şase luni şi va costa aproape două milioane de euro.


"Va avea două benzi de circulaţie rutieră de câte 3,5 metri lăţime pe fiecare sens. Vom avea o bandă de biciclişti pe două fire de circulaţie deci piste pe ambele sensuri şi de asemenea trotuare pietonale", a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca

În timpul lucrărilor, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe acest pod. În paralel vor fi reabilitate şi podurile peste Valea Chintăului, Nadăș, canalul Morii și Podul Horea. Şi în acest caz, circulaţia cu tramvaiul pe tronsonul Gară - Bulevardul Muncii va fi interzisă pe timpul lucrărilor. Tot anul acesta va fi construită şi o nouă pasarelă peste râul Someş în cartierul Grigorescu. Aceasta o va înlocui pe cea aflată în prezent în apropierea Parcului Iuliu Haţieganu.


"Este o pasarelă pietonală extreme de circulate şi e bine să ne asigurăm că nu o să fie în viitor problem având în vedere structura de rezistenţă pe care o are cu probleme", , a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca


Lucrările de reabilitare a podurilor vor demara după aprobarea proiectelor de către Consiliul Local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri