ISU Cluj, fără carburant

Data publicării:
bilant isu

Majoritatea apelurilor la 112 efectuate anul trecut au avut în vedere intervenţia unui echipaj SMURD. Este vorba despre peste 10.000 de cazuri, cu 1.000 mai multe faţă de 2012. De asemenea, reprezentanţii ISU Cluj au fost solicitaţi în peste 1.500 de cazuri catalogate drept "situaţii speciale". Nu întodeauna, însă, au existat şi resursele necesare intervenţiilor, cum ar fi combustibilul.

"Chiar dacă am avut astfel de mici inconvenienţe, nu au fost situaţii în care să nu intervenim. Noi ne-am făcut datoria până la capăt. Nu au fost sincope de intervenţie", a declarat colonelul Dorin Ungur, inspector-şef ISU Cluj.

În ceea ce priveşte planurile pentru 2014, reprezentanţii ISU Cluj îşi doresc mai multe autospeciale noi.

"Să ne îmbunătăţim baza de intervenţie. Să primim maşini performante, atât maşini pentru salvări la înălţime, cât şi maşini pentru apă şi spumă, maşini pentru intervenţii în medii ostile, maşini de munte, ca să putem interveni în orice fel de condiţii", a mai precizat colonelul Dorin Ungur.

Tot în 2013, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj au realizat peste 1.500 de activităţi de prevenire şi au aplicat aproape 2.000 de sancţiuni, în valoare de 400.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri