Limba franceză, limbă oficială în 2015

Data publicării:
ambasador franta

Ambasadorul Franţei în România a semnat protocolul prin care franceza a devenit una dintre limbile oficiale ale Clujului Capitală Europeană a Tineretului în 2015.

"Eu cred că Clujul poate să aibă un rol foarte important pentru imaginea României. Dacă presa franceză va relata despre Cluj, veţi avea mereu articole foarte pozitive", a declarat François Saint-Paul, ambasadorul Franţei în România.

"Ceea ce facem la Cluj va fi mediatizat prin reţelele culturale franceze din întreaga lume. Parteneriatul cu TV5 Monde care va asigura şi vizibilitatea prin televiziune a proiectelor desfăşurate la Cluj, traducerea materialelor în limba franceză", a precizat primarul Emil Boc.

Municipiul Cluj-Napoca este conectat la spaţiul francofon prin cele două oraşe cu care este înfrăţit: Nantes şi Dijon.

"Pentru noi, Clujul este mereu cu un pas înainte: în istoria României, un pas înainte la nivel economic şi un pas înainte la nivel cultural", a mai spus diplomatul.

În Cluj-Napoca, există o comunitate numeroasă de francofoni, de la oameni de afaceri, la cei peste 1.000 de studenţi care învaţă în universităţile clujene.

Pe lângă franceză, germana, engleza şi maghiara vor fi şi ele limbi oficiale ale manifestărilor de anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri