Maidanezi adoptaţi de străini

Data publicării:
maidanezi adoptati

"Fiecare câine din adăpost este pozat, are un album pe baza căruia e promovat pe reţele de socializare, pe site-uri pentru adopţii. Văd câinele, se îndrăgostesc de el, îl adoptă şi după aceea organizăm tot ce este nevoie", a spus Stanca Trâmbiţaş, preşedintele unui ONG de protecție a animalelor.

În total, 32 de maidanezi au fost aranjaţi, vaccinaţi şi microcipaţi. Apoi a urmat despărţirea de îngrijitorii de la adăpost, însă oamenii sunt mulţumiţi că străinii sunt interesaţi să adopte câinii noștri.

Maidanezii au fost urcaţi în cuşti speciale pentru transport cu o destinaţie precisă. Nu la fel de norocoase sunt însă alte 200 de animale, care au fost abandonate pe străzi.

"Operaţiunea de capturare şi ridicare continuă. Vor fi aduşi în adăpost şi cu eforturi comune, vor fi daţi înspre adopţie şi o parte vor rămâne în adăpost", a declarat viceprimarul Aurelian Mureşan.

Săptămâna aceasta, alţi 20 de câini vor pleca spre noile lor familii din străinătate, în Belgia şi Germania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Nu crede nici în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...