Marşul bicicliştilor clujeni

Data publicării:
mars biciclisti

Evenimentul a început cu o invitaţie adresată fiecărui biciclist să completeze un chestionar online despre actualele piste din oraş.

"Sunt marcate bine pistele de biciclişti, dar în anumite zone, dispar aşa, în neant", a afirmat un participant.

"Sunt destul de puţine şi unde este, ori parchează, ori pe pietonal e circulat şi dacă claxonezi, sunt supăraţi", a spus şi o participantă.

Bicicliştii au străbătut centrul oraşului şi două cartiere, iar în drumul lor, s-au confruntat cu porţiuni în care pistele nu sunt conectate sau chiar lipsesc.

"Majoritatea pistelor nu-şi merită numele, sunt prea înguste, sunt fără continuitate, sunt pline de obstacole, sunt incomode şi de multe ori, periculoase pentru biciclişti, astfel încât în loc să favorizeze circulaţia bicicliştilor, o îngreunează. Evităm străzile care au piste de biciclete, deşi legislaţia te obligă să le foloseşti acolo unde există indicatorul respectiv, deşi sunt un adevărat pericol", a afirmat Radu Mititeanu, organizatorul marşului.

Consilierii locali admit că există probleme, dar spun că acestea vor fi remediate în cel mai scurt timp, după ce pistele vor fi testate de voluntari.

"La ora actuală, proiectul Bike Sharing este în fază de testare, adică sunt 100 de voluntari ce folosesc bicicletele în tot oraşului, tocmai pentru a observa unde sunt probleme", a spus consilierul local Ioan Bâldea.

Marşul bicicliştilor s-a desfăşurat ieri, când a fost marcată Ziua Mondială fără Maşini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri