Micii şcolari, la psiholog

Data publicării:
copil scoala

Obişnuiţi cu atmosfera de la grădiniţă, micuţii se adaptează greu mediului şcolar. Tocmai de aceea, mulţi dintre părinţi se adresează psihologului.

"Motivul cel mai invocat de părinţi este diferenţa de structură în mediu. Practic, la grădiniţă, activitatea era mai putin structurată, era mai multă joacă, iar la şcoală, copiii sunt nevoiţi să stea în bănci, să aibă comportament de şcolari", a explicat psihologul Cristina Costescu decizia părinţilor.

Cei care au apelat la acest tip de servicii sunt mulţumiţi de rezultate.

"Copilul este puţin mai liniştit, a înţeles ce se întâmplă şi că trebuie să se integreze într-un nou mediu, chiar dacă are o vârstă fragedă, din punctul meu de vedere. Sper să ne fie de folos, pentru că vom continua şedinţele", a spus o mămică.

Vizita la psiholog este susţinută şi de învăţători, care se văd de cele mai multe ori depăşiţi de situaţie.

"Eu recomand şi cred că e mai bine ca oricând apelarea la psiholog, de la mic la mare. Faptul că părintele apelează la psiholog nu e o ruşine, dacă îi poate ajuta, cel mai mare câştig este pentru copii", a spus Mariana Mircea, învăţătoare.

"Îi e greu unui copil de 6 ani să stea 4, 6 ore într-o bancă, eu cred că e o măsură bună", a spus un părinte.

Unii părinţi au cerut chiar amânarea cu un an a înscrierii copiilor lor la şcoală. Din sutele de solicitări depuse în acest sens la Inspectoratul Şcolar, doar o mică parte au fost acceptate.

"Dintre ei au fost acceptaţi să rămână în grădiniţe, iar celelalte nouă cazuri au fost rezolvate în altă formă, s-a mers pe altă alternativă, pe un învăţământ special", a precizat Valentin Cuibus, inspector-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

În clasele pregătitoare din judeţul Cluj au început anul şcolar 6.000 de copii cu vârste mai mici de 7 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri