Mincă: "Poate ne trezim în grupele EL fără voia noastră"

Data publicării:
cfr cluj

Jucătorii CFR-ului sunt pregătiţi să facă o figură frumoasă în cupele europene, chiar dacă au ajuns acolo cu noroc.

"Cum ne-am trezit în Europa League fără voia noastră, poate ne trezim şi în grupe fără voia noastră, nu? Ne bucură, ne bucură foarte mult. Sper să facem faţă, acolo în Europa League. Am făcut în Champions League, de ce să nu facem în Europa League?", spune portarul Mihai Mincă.

Jucătorii CFR-ului nu au încasat niciun salariu în 2014, dar nu şi-au pierdut speranţa că-şi vor recupera restanţele financiare.

"La CFR, până la urmă, ni s-au dat banii şi salariile şi totul. Chiar dacă au fost întârzieri şi probleme de genul acesta. Sper să se rezolve, aşa, uşor, uşor, problemele. Mergem pe mâna dânsului, încrezători şi eu cred că vom face treabă bună alături de domnul Gadola", a mai spus fotbalistul.

Mihai Mincă este la CFR Cluj din ianuarie 2011. În cei 3 ani şi jumătate petrecuţi în Gruia, portarul de 29 de ani a bifat doar 10 meciuri în prima ligă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri