Miting de solidaritate cu protestatarii din Ucraina

Data publicării:
miting ucraina

Clujenii sunt solidari cu manifestanţii pro-europeni. Ei s-au adunat în Piaţa Unirii purtând steagul Ucrainei şi au aprins lumânări pentru revenirea la pace şi linişte şi la o stabilitate politică.

"Vrem să ne arătăm sprijinul pentru cei din Kiev. Să le arătăm că nu suntem indiferenţi la ceea ce se întâmplă acolo şi cu faptul că după 25 de ani de la '89 s-a ajuns şi acolo să se tragă în protestatari", a declarat un tânăr clujean.

Tinerii prezenţi la manifestaţie speră ca violenţele din Kiev să nu reînceapă: "Se pare că se îndreaptă spre un bine. Protestele s-au încheiat, sunt unele mai paşnice, se iese numai în stradă. Dar sper să adere şi ei la Uniunea Europeană, să fie mai bine pentru ei, pentru popor, să îşi găsească mult mai uşor de lucru, să rupă graniţele spre Occident".

"Să sperăm că va fi pace, nu ştiu pentru cât timp, pentru că situaţia e încă incertă. Eu am venit ca să-mi arăt dragostea şi suportul, faţă de oamenii care au murit pentru ideile lor şi ţara lor. Trebuie să fim oameni între oameni şi pentru oameni", a spus unul dintre participanți.

Chiar dacă protestele ucrainienilor adunaţi în Piaţa Independenţei din Kiev sunt paşnice acum, criza politică persistă. Ucrainienii au un preşedinte demis de Parlament, dar el refuză să renunţe la funcţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri