Olimpicii clujeni, premiaţi cu câte 1.000 de lei

Data publicării:
olimpici premiati

Două echipe de fotbal, de la Şcoala Gimnazială Ion Agârbiceanu şi de la Liceul cu Program Sportiv, dar şi cei 10 membri ai echipelor de pentatlon din Cluj-Napoca au fost premiaţi de Primăria Cluj-Napoca pentru locurile I obţinute la olimpiade.

"Au fost cinci probe, printre care proba de 60 de metri, lungime, oină, greutate şi 800 de metri. E destul de greu, pentru că e un efort foarte mare şi necesită foarte mult antrenament", a spus Matei Veronica, sportivă.

Echipa de pentatlon a Liceului cu Program Sportiv Cluj-Napoca este cea mai bună din România. Cele cinci sportive au obţinut locul I la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar.

"Competiţia se finalizează cu primele 8 echipe din toate zonele din România şi anul acesta, spre bucuria noastră, am câştigat şi competiţia la fete şi la băieţi. Ambele echipe sunt campionate naţionale. Ei se antrenează fiecare cu profesorul lui, nu se antrenează în echipă. În general,fac 15 ore de pregătire şi în general 6 - 7 antrenamente fac pe săptămână", a precizat Gabriel Mircea Pop, profesor la Liceul cu Program Sportiv din oraş.

În 2014, autorităţile locale au alocat peste 70.000 de lei pentru premierea elevilor cu rezultate deosebite obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri