Paza bună trece primejdia rea. Locuitorii din Măguri-Răcătău au propria maşină de deszăpezire

Data publicării:
280114 primar vola

Pe timp de iarnă, primarul din comuna clujeană Măguri-Răcătău nu pierde prea mult timp la birou. Cum în această zonă iernile sunt grele, edilul a cumpărat, în 2011, un aparat multifuncţional, făcut la comandă, dotat cu freză, lamă, dispersor pentru împrăştiat materialul antiderapant, cupă şi chiar cameră video. Pentru a se asigura că oamenii nu rămân blocaţi în case, edilul urcă pe utilaj şi merge chiar el la deszăpeziri.

"Eu ştiu să lucrez cu un astfel de utilaj, nevoia te învaţă, având în vedere că nu am putut angaja un om, salariile fiind foarte mici şi fiind blocate şi posturile. Un utilaj de acest fel costă foarte mult, în jur de 200.000 de euro. Nu oricine se încumetă să lucreze cu un astfel de utilaj. Şi atunci mi-am luat luat inima în dinţi, ca să zic aşa, şi am pornit cu utilajul la deszăpezit. Au fost zile şi nopţi când am stat de dimineaţa până seara sau de seara până dimineaţa. Nu mă duceam până nu desfundam toate drumurile", a spus Petru Prigoană, primarul comunei Măguri-Răcătău.

Utilajul a costat 200.000 de euro, dar a fost achiziţionat cu fonduri europene nerambursabile. Primarul a accesat un proiect de infrastructură în valoare de 2,5 milioane de euro, bani cu care a mai făcut canalizarea în comună şi a pus la punct drumul comunal spre satul Măguri, aflat la peste 1.400 de metri altitudine.

"Înainte se alocau 70-80-100.000 (n.r.: de lei), în funcţie de iarnă. Dar acum nu mai plătim societate, ne facem noi treaba, plătim doar combustibilul. Şi costurile, v-am spus, în medie, la vreo 30-40.000 (n.r.: de lei) pe an", a mai explicat edilul.

Oamenii din comună spun că, de când au maşina de deszăpezire, nu s-a mai întâmplat să rămână blocaţi în case.

Pe lângă vola multifuncţională, primarul din Măguri-Răcătău a mai achiziţionat de curând şi o autospecială pentru stingerea incendiilor. Autovehiculul second-hand a fost adus din Germania şi a costat doar 17.000 de lei. Maşina a fost folosită deja în cazul mai multor incendii. Tot primarul este cel care a urcat la volanul autovehiculului şi a ajutat la stingerea focului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri