Plantă rară, distrusă

Data publicării:
curechiu de munte

Curechiul de munte, o plantă ocrotită prin legislaţia europeană, creşte în zona mlăştinoasă din Făget, judeţul Cluj. Tocmai datorită acestei specii, locul a fost declarat arie protejată în anul 2007. Acum, în urma defrişărilor, aproape toate exemplarele au fost distruse.

"Acesta este unul dintre exemplarele Ligularia Sibirica, aproximativ patru pe care am reuşit să le identificăm anul acesta, după ce alte câteva sute de exemplare au fost distruse", a afirmat Mihai Constantinescu, custode Sit Natura 2000.

Distrugerea acestor plante constituie infracţiune, potrivit legislaţiei. În urma verificărilor efectuate în teren, comisarii de la Garda de Mediu Cluj au sesizat Parchetul.

"Nu se ştie exact porţiunea de teren în proprietatea cui este. S-a făcut o plângere către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu o sesizare penală pe autor necunoscut", a afirmat comisarul şef Bogdan Costea de la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Cluj.

Locuitorii din zonă spun că defrişările sunt doar o etapă înaintea dezvoltării unor proiecte imobiliare"Proprietarul sigur, ca să poată să construiască cartiere, ca să facă vile acolo", este părerea unui clujean.

"Este o specie care este rară în comunitatea europeană în condiţii naturale, ea este la limita arealului în Europa, e o specie care merge înspre taigaua siberiană", a explicat Mihai Puşcaş, cercetător în botanică. 

Câteva exemplare de Ligularia Sibirica mai trăiesc şi în Carpaţii Orientali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri