Produse autentic româneşti cu origini străine

Data publicării:
TELEMEA

Telemeaua de Ibăneşti a fost atestată la nivel naţional anul trecut. Proprietarii fabricii au trimis dosarul şi la Bruxelles, ca să obţină recunoaşterea europeană, dar brânza lor a fost contestată de reprezentanţii Greciei, care spun că numele "telemea" provine din ţara lor. Au termen până în noiembrie să demonstreze că produsul este autentic românesc.

"Fiecare zonă are arealul ei geografic, iar iarba are calităţile ei. Noi oricând putem demonstra că nu se găsesc în altă zonă chiar de la noi din ţară, nu vorbim din Grecia", afirmă Nicu Bumb, inginer la fabrica lactate.

În ajutorul producătorilor vin şi lingviştii.

"Este un cuvânt de origine turcească şi face parte din ceea ce înseamnă influenţa turcească într-un domeniu foarte important al vocabularului limbii române, este vorba de alimente", explică prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel, lingvist.

Acelaşi test al autenticităţii trebuie trecut şi de producătorii Novacului afumat din Ţara Bârsei. Peştele este originar din China, chiar dacă a fost aclimatizat în bălţile din România de mai bine de 50 de ani.

"Poate el să fi venit din China, dar are origini şi în România, pentru că s-a adaptat condiţiilor noastre şi are o anumită specificitate, ţinând cont de condiţiile pedoclimatice şi arealul unde trăieşte", susţine însă Viorel Morărescu, director în Ministerul Agriculturii.

Un singur produs românesc a obţinut până acum protecţie la nivel european: magiunul de Topoloveni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri