Programtul anti-fumat, fără finanţare

Data publicării:
130114 program anti fumat

În 2009, când a fost lansat programul naţional, 1.000 de clujeni au beneficiat de consiliere şi tratament gratuit pentru a renunţa la fumat. În timp, fondurile alocate au scăzut, astfel încât, în 2013, doar 60 de clujeni s-au mai adresat medicilor pneumologi de la Spitalul TBC din Cluj.

"Am continuat tratamentul, l-am luat. Am făcut o alergie foarte urâtă, aveam simptome de vomă și altele. Chiar am spus că nu aș recomanda nimănui să ia medicamente așa, după bunul plac, și după o simplă semnătură. Ar fi fost ok totuși un set de analize, tocmai pentru că nu sunt fonduri, că știm, asta este situația", spune Marcela Deac, care a început tratamentul în urmă cu cinci ani.

Medicii nu mai au de anul trecut medicamente gratuite pentru cei care vor să renunţe la fumat. Singurul lucru pe care îl pot face este să le acorde consiliere psihologică celor interesaţi.

"Le acordăm sfatul minimal celor care își doresc să se lase de fumat, consiliere psihologică și unii pacienți care își pot permite, pot să își cumpere mediația necesară, care oricum este mai ieftină decât țigările pe care le fumează un pacient într-o lună, deci costul tratamentului", spune Vasile Mureșan, managerul Spitalului TBC Cluj-Napoca.

O treime dintre cei tratați la nivelul județului Cluj prin intermediul acestui program s-au lăsat de fumat, potrivit medicilor. Numărul lor ar putea să fie mai mare, dacă finanțarea programului va fi reluată în acest an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiceiul de 5 minute care îți poate aduce mii de euro în plus la pensie. Metoda funcționează și pentru cei cu...
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din apartamentele de la mare. Artistul estimează un profit frumos în vara...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Daveigh Chase, actrița din „Lilo & Stitch” și „The Ring”, a murit la 35 de ani. Ce a scris iubitul ei înainte...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Sfârșit tragic pentru o femeie de 37 de ani, aflată în vacanță în Grecia. A murit într-un accident rutier cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Credeau că a dispărut pentru totdeauna. O vulpe pitică extrem de rară a fost fotografiată după mai bine de 20...
Film Now
El e celebru din „Top Gun: Maverick”, ea a jucat în „Scream 7”. Cine este iubita lui Glen Powell, starul care...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...