Promisiuni pentru SMURD Cluj

Data publicării:
PROMISIUNI SMURD

Medicina de urgenţă are nevoie de mai mulţi specialişti. Pentru a acoperi deficitul de personal, Raed Arafat a îndemnat tinerii rezidenţi să se înroleze în unităţile de primiri urgenţe.

"Nu este nimic de ascuns că există deficit de medici, lucrul pe care încercăm să îl completăm cu rezidenţii care termină. Noi am pornit de foarte puţin timp şi am crescut, dar ca să ajungem la nivelul care e necesar, poate că trebuie să atingem aproape de 1.200-1.300 de medici în unităţile de primiri urgenţe, care să activeze şi la nivelul SMURD-ului", a spus secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

Acesta a mai anunţat că, de luna viitoare, SMURD Cluj va primi un elicopter de terapie intensivă. Acesta va deservi regiunea Nord-Vest, mai exact judeţele Cluj, Sălaj, Baia Mare, Satu Mare, Bihor şi o parte din Bistriţa-Năsăud.

"El va fi complementar cu elicopterul de la Mureş şi de la Arad. Dacă am o intervenţie şi unul e ocupat, pot să-l trimit pe celălalt", a completat secretarul de stat.

Elicopterul a costat 5.300.000 de euro şi a fost achiziţionat de Ministerul Sănătății cu ajutorul unei finanțări din fonduri europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri