Record mondial la flotări, doborât de un jandarm

Data publicării:
170314 RECORD MONDIAL

Sub privirile curioase ale sutelor de spectatori, susţinut de familie şi prieteni, jandarmul Adrian Petre a reuşit să doboare recordul mondial de flotări pe dosul palmelor, vechi de 6 ani şi jumătate.

"Este pentru mine o zi istorică. Am încercat şi cu ajutorul vostru am reuşit să trec prin momentele grele şi am doborât un record mondial. Am făcut 631 de flotări pe podul palmelor, în 15 minute. În felul acesta, eu provin din judo, am încercat şi încerc să sensibilizez oamenii care sunt pro sport să-şi întoarcă privirea asupra noastră", a spus sportivul.

Adrian Petre are 38 de ani şi practică judo de aproape 3 decenii. Jandarmul se antrenează săptămânal alături de lotul olimpic feminin de judo şi participă la cel puţin 4 competiţii internaţionale în fiecare an. Pentru ca recordul său să fie înregistrat în Cartea Recordurilor, are nevoie de 8.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri