Reunire la baschet

Data publicării:
baschet

"Am încercat să menţinem jucătorii cu experienţă, nucleul echipei să îl ţinem şi să îmbunătăţim. Unde am avut probleme, am încercat să acoperim. Ne-am mai adus încă un pivot, poziţia cinci, la conducător de joc şi sperăm şi juniorii să ne ajute anul acesta mai mult", a declarat antrenorul Dorin Pintea.

Americanul Michael Southall se află la prima experienţă în România. A bifat nouă sezoane în afara Statelor Unite în campionate din Orientul Mijlociu, dar şi din Europa, precum Spania sau Elveţia.

"Sincer, nu prea cunosc foarte multe despre campionat. Ştiu doar ca e unul echilibrat, cu pretenţii. De fapt, acesta a fost unul din motivele principale pentru care am ales să vin aici. Sunt entuziasmat să joc la acest nivel si în Eurochallenge", a afirmat baschetbalistul.

Spre deosebire de Southall, Sean Barnette nu este străin de Cluj. Jucătorul a evoluat în urmă cu doi ani sub comanda lui Niksa Bavcevic.

"E foarte bine că m-am întors. De fapt, aici mă simt ca şi acasă, deci mă bucur. Mă aştept să câştigăm totul. Dacă totul va merge bine şi vom fi cu toţii sănătoşi, cred că avem şanse mari să câştigăm cam tot", susţine acesta.

De la reunire au lipsit Darius Hargrove, dar şi Mihai Silvăşan, Cătălin Baciu, Andrei Mandache şi Tudor Jucan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri