Revelion la Roşia Montană

Data publicării:
rosia revelion

Pregătirile de Revelion sunt în toi la Roşia Montană. Localnicii îşi pregătesc camerele pentru a-i întâmpina cum se cuvine pe cei care se opun proiectului minier. Gospodinele au pregătit bucate alese şi prăjituri, iar domnii s-au ocupat de băuturi.

"Noi îi aşteptăm cu drag, că parcă avem un punct de sprijin în problema noastră cu proiectul ăsta care n-am vrea să se realizeze. Dacă turiştii şi-au exprimat dorinţa de a veni la Roșia Montană, noi îi aşteptăm cu drag cu preparate tradiţionale", spune o gospodină.

"Îi aşteptăm cu sufletul deschis, cu produse specifice Roşiei Montane... cu o pălincă bună făcută la Roşia Montană şi cu foarte multă dragoste, pentru că aceşti tineri care vin aici, sunt alături de noi şi ne sprijină în lupta pe care o ducem noi, cei care am rămas în Roşia Montană. Pentru noi va fi un Revelion deosebit faţă de alţi ani", spune un localnic.

Rezervările au fost făcute încă din toamnă. 200 de persoane din toate colţurile ţării, dar şi din Franţa, Anglia şi Germania sunt aşteptate la petrecerea de Revelion. Pentru toate acestea vor fi organizate vizite şi excursii la obiectivele turistice din zonă.

"S-a pregătit un program de Revelion, prin care oaspeţii care vizitează Roşia Montană să poată să cunoască cât mai multe despre această localitate, să viziteze Muzeul Mineritului cu galeriile romane, centrul istoric cu clădirile monument istoric, tăurile, vârfurile cele mai înalte din zonă", precizează Adriana Golgoț, preşedintele Asociaţiei Roşia Montană Verde.

În noaptea dintre ani, turiștii vor petrece în jurul unui foc de tabără.

Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, atestată documentar în 6 februarie 131.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri