Rugby. Victorie in extremis pentru U

Data publicării:
meci rugby

Cel mai bun marcator al meciului a fost Ionuţ Dimofte, care a reuşit un eseu, 3 transformări şi o lovitură de pedeapsă.

"E o victorie muncită, de multe ori sunt şi mai frumoase aceste victorii când le câştigi pe ultima sută de metri şi sperăm de acum să pornim aşa pe un făgaş ascendent", a spus jucătorul Ionuţ Dimofte.

Pe lângă Dimofte, pentru "U" Cluj au mai culcat mingea în terenul de ţintă advers McGrath Van Vyk şi Valentin Roşu. Studenţii au trăit periculos în repriza secundă, când dinamoviştii au atacat în valuri.

"Din păcate, n-am făcut jocul la care ne-am aşteptat, dar felicit echipa pentru victorie. Cu siguranţă, echipa va arăta mult mai bine în partea a doua a campionatului. E mult de lucru, sunt multe schimbări, apar accidentări, avem un lot mic, 28 de jucători, e greu să faci schimbări şi de la meci la meci să fie omogenă", a declarat Bogdan Cantor, antrenorul clujenilor.

Oaspeţii au acuzat şi arbitrajul la finalul partidei de pe Cluj Arena.

"Nu pun înfrângerea pe seama arbitrajului, dar cu siguranţă au fost mari greşeli care au influenţat jocul, nu şi rezultatul. Din păcate pentru noi, pierdem frumos. Toată lumea spune că pierdem frumos. Marea noastră bucurie este că jucăm un rugby curat şi plăcut ochiului. Ne omoară rezultatele", a spus Cristian Hîldan, antrenorul formaţiei Dinamo Bucureşti.

Clujenii joacă etapa viitoare în fieful campioanei entitre, RCM Timişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri