Schimb de experienţă între universităţi

Data publicării:
STUDENTI-1

După modelul popularului program de mobilităţi studenţeşti Erasmus, mai multe universităţi din ţară s-a gândit să le ofere tinerilor posibilitatea unui schimb de experienţă intern. Cu câteva condiţii: să fie integralişti şi să aibă medii mari.

”Ne-am gândit la studenţii la nivel licenţă, cât şi cei la nivel master. Bineînţeles, la fel ca şi în cazul altor programe de mobilităţi, ar începe din anul II de studiu. Avem des întâlniri cu studenţi din alte universităţi şi vrem de fiecare data să aflăm cum este la ei sau ce fel de discipline studiază, dacă sunt diferite de ale noastre stilurile de predare şi atunci ne-ar fi foarte folositor să avem astfel de schimburi de experienţă”, consideră Cristina Filip, prefectul studenților UBB.

Membrii Consorţiului Universitaria spun că mai trebuie pus la punct doar regulamentul de funcţionare. Din toamnă, câte 50 de studenţi de la fiecare universitate vor putea studia primul semestru în alt oraş. În total, într-un an de studiu, în program vor fi acceptaţi 500 de studenţi de la cele cinci universităţi.

„O mobilitate de 100 de oameni care pleacă de la fiecare universitate şi o mobilitate de 100 de oameni pe care îi primeşte fiecare universitate începând cu anul universitar 2015-2016, este o capacitate pe care administrativ o putem rezolva, în căminele noastre”, spune Ioan Bolovan, prorector UBB.

Universitatea Babeş-Bolyai a decis deja şi cuantumul bursei ce va fi acordată studenţilor care vor studia în alt oraş timp de un semestru: 500 de lei.

”Deci cu cel puţin 500 de lei şi acolo unde este cazul, cealată bursă de studiu sau de merit, cu asigurarea cazării pe care toate cele cinci universităţi s-au angajat să o rezolve, credem că toţi aceşti studenţi se pot descurca”, explică Ioan Bolovan, prorector UBB.

De programul de mobilităţi interne vor beneficia studenţii de la cele cinci instituţii de învăţământ superior, membre ale Consorţiului Universitaria: Academia de Studii Economice şi Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri