"Şcoala altfel", la Baza Aeriană

Data publicării:
COPII BAZA AERIANA

Obișnuit cu altitudinile de peste 10.000 de metri, pilotul Călin Hulea s-a integrat repede în universul plin de entuziasm al copiilor veniți în vizită la Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii. După mai bine de 20 de ani de aviație, dintre care aproape 15 petrecuți la manșa avioanelor Mig-21 LanceR, căpitanul comandor Hulea și colegii săi le-au făcut copiilor o scurtă introducere în lumea aviației.

"Este mai greu uneori să le explici copiilor, pentru că trebuie să intri în lumea lor. Sunt foarte entuziasmați că văd avioane, că văd elicoptere, dar până la urmă, lucrurile au decurs normal", a spus acesta.

Lecția deschisă a fost animată de avioanele americane A-10 Thunderbolt.

Decolarea avioanelor americane le-a trezit celor mici apetitul pentru munca desfășurată de piloți deasupra norilor.

"Merg cu viteză foarte mare, au foarte multe butoane și chiar aș vrea să fiu pilot și eu", a spus un băiat.

"Cred că elicopterul, pentru că numai pe el l-am văzut. (Avioanele cum ți s-au părut?) interesante și complicate în același timp", a afirmat altul.

Vizita elevilor a făcut parte din proiectul "Școala altfel". În prezent, la Baza Aeriană 71 din Câmpia Turzii, piloții români și cei americani desfășoară un exercițiu militar comun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri