„Şepcile roşii" au sunat adunarea

Data publicării:
100114 sepcile rosii

"Îmi place fotbalul de aici, are calitate. E un fotbal rapid, nu seamănă cu cel din Germania, care e mai mult fizic. Dar cunosc fotbalul din România, iar pentru mine Liga I e una foarte bună", precizează Roland Gercaliu, fundaş la "U" Cluj.

"Am fost puţin surprins când m-am uitat pe clasament şi am văzut "U" Cluj la retrogradare. Îmi amintesc că anul trecut era o echipă bună, nu juca rău deloc", spune mijlocașul Karim Boutadjine.

Oficialii Universităţii vor să definitiveze lotul pentru retur până la finalul săptămânii viitoare, când este programată plecarea în cantonamentul din Antalya.

"În primul rând, avem nevoie de întăriri din punct de vedere cantitativ, adică noi aveam vreo 14-15 jucători, plus 3-4-5 juniori şi ştiţi foarte bine", declară tehnicianul Mihai Teja.

Universitatea Cluj nu doar transferă jucători. Lista disponibilizaţilor cuprinde şi ea trei nume.

"Va fi un lot, aşa, să spunem, de 3-4 jucători, care nu vor mai face parte din planurile noastre. Este vorba despre Balde, Dedu şi Rilke, care nu se vor mai antrena cu noi. Se vor antrena separat, nu vor merge în cantonament", anunță Vlad Munteanu, administrator special "U" Cluj.

La antrenamentele Universităţii Cluj este aşteptat şi mijlocaşul Alin Stoica. Fotbalistul de 34 de ani, fost la Anderlecht Bruxelles, a evoluat ultima dată pentru ASU Poli Timişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...