Sfaturi pentru părinţi, la un telefon distanţă

Data publicării:
PEDITEL

Printr-un apel la numărul 1791, orice părinte este îndrumat de către un medic specialist cum să intervină pentru ameliorarea simptomelor, în cazul unor boli uşoare ale copilului. Părinţii clujeni cred că acest serviciu telefonic îi poate scuti de drumurile inutile la spital.

"Orice minut pe care îl câştigi, când este o situaţie complicată la un copil, e foarte importantă, orice serviciu care îţi scurtează timpul de reacţie este binevenit", a apreciat un părinte.

În primele două luni de funcţionare, la primul call center pediatric de urgenţă din România, au fost înregistrate 1.000 de apeluri. Peste 30 de medici de la spitalul clujean răspund la apelurile părinţilor.

"Medicii se şi perfecţionează în diagnosticul diferenţiat, pentru că, fără să vezi copilulul, te bazezi pe nişte simptome şi începi să faci diagnostice diferenţiale, să te apropii cât mai mult de boala pe care o are copilul, fără să-l consulţi", a explicat Călin Lazăr, director medical la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj.

Linia specială de telefon este disponibilă în prezent doar în Cluj. Coordonatorii proiectului speră însă că astfel de servicii vor fi înfiinţate în mai multe oraşe din ţară.

"Vom avea o raportare, astfel încât să facem implementarea în cel puţin 4 centre, adică în Iaşi, Timişoara, Bucureşti şi Constanţa. Cel puţin experimental să încercăm să avem în cele 4 centre. Asta înseamnă că ne-ar trebui undeva la 400.000 de euro", a precizat Cristina Grigore, directorul Fundaţiei Părinţi Clujeni.

Proiectul de la Cluj a costat 42.000 de euro şi a fost finanţat de o organizaţie neguvernamentală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri