Supăraţi că trebuie să lucreze doar 8 ore pe zi

Data publicării:
INSTRUCTORI

Instructorii auto clujeni susţin că numărul elevilor pe care îi pregătesc nu este constant, iar în aceste condiţii, impunerea unei norme de lucru de 210 ore pe lună li se pare abuzivă.

"Sunt luni în care depăşim 210 ore", spune instructorul auto, Nicolae Lăpuşte. Astfel că "Asociaţia Instructorilor Auto Independenţi se vede nevoită să îi acţioneze în jduecată, pentru că este ceva abuziv şi ilegal", a continuat Silviu Tărău, un alt instructor clujean.

"Eu, luna asta, fiind persoană fizică autorizată, s-ar putea să nu am elevi, poate două, trei luni nu-mi vin, sunt luni moarte. Îmi vin în aprilie 14 elevi. Eu ce fac atunci? Nu pot să îi iau, să-mi recuperez din numărul de ore", a spus Kopenecz Atilla, liderul instructorilor auto independenţi din Cluj.  

De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Transporturilor spun că măsura va creşte calitatea serviciilor oferite de instructorii auto, iar elevii vor fi mai bine pregătiţi.

"Depistarea acestor fapte se face cu ajutorul controlului la sediu sau în trafic, verificând carnetele de elev, respectiv foile de parcurs. În momentul în care un instructor auto lucrează 8 ore pe zi, nu o să mai fie obosit şi practic are mai multă răbdare pentru a instrui un elev, un viitor conducător auto", spune Moldvai Zsolt, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Nord-Vest.

Instructorii auto care vor fi prinşi că au lucrat mai mult de 210 ore pe lună, vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 4.000 şi 8.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri