Târg de joburi pentru ingineri şi experţi IT

Data publicării:
targ joburi

Nicolae Chiş are o experienţă de 4 ani în construcţii. Se plânge de nivelul salariilor în domeniu. "Slabe, cel puţin din experienţa mea, foarte slabe până acum. Raportat la studiile pe care le avem, noi, inginerii, piaţa muncii e foarte slab plătită", spune acesta.

"Sunt în căutare de provocări şi evident, îmi caut un job în domeniul electric", spune un alt participant la bursa de locuri de muncă.

Reprezentanţii companiilor vin cu oferte tentante pentru cei interesaţi, dar şi cerinţele sunt pe măsură.

"Ne adresăm atât studenţilor, care caută progame de internship, cât şi absolvenţilor, pe electronică sau automatică. M-ar interesa să aibă nişte proiecte personale sau să fi fost implicaţi în nişte proiecte. Mă aştept de la ei să ştie programarea orientată obiect, în primul rând", declară Ştefan Birman, partener-manager la o companie.

"Căutăm atât oameni cu multă experienţă, cât şi juniori, pentru poziţii majoritatea în afara ţării, pentru clienţi din domeniul petrol şi gaze, dar şi juniorii sunt bineveniţi", precizează Octavian Pănoiu, coordonator de recrutare în cadrul unei companii prezente la târg.

"Avem 10 companii care expun şi în total, 300 de poziţii deschise. Avem câte două ediţii în Braşov, în Timişoara, în oraşe mai mari, unde este cerere mai mare, iar pe plan naţional, cred că este deja a zecea ediţie, pentru că desfăşurăm evenimentul în Iaşi, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov şi Sibiu", a precizat Ioana Călin, project manager. 

Târgul pentru ingineri şi experţi IT este deschis între orele 10.00-18.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri